„Popasul clownului”, Dorina Georgescu

„Popasul clownului”, Dorina Georgescu

Popasul clownului este un roman al trărilor interioare contradictorii, un roman în care realitatea este transferată în sfera fantasticului prin personaje, situaţii şi acţiuni care aparent par să lege firul poveştii şi să dezvăluie misterul. Doina Georgescu creează o poveste în jurul introspecţiei, meşteşugeşte o ţesătură pe fondul gândurilor, trăirilor, dezamăgirlor, descoperirii şi cunoaşterii sinelui. La prima vedere, titlul creează impresia unei poveşti amuzante, însă, pe măsură ce parcurgem paginile, descoperim că semnificaţia este una profundă. Romanul are în centru drumul anevoios al unui tânăr în procesul autocunoaşterii, al acceptării şi al găsirii unei armonii sufleteşti în contextul unei societăţi care dezamăgeşte la tot pasul.

Eugen Stoian este un tânăr profesor de istorie care îşi duce existenţa monotonă în Haga. Destinul îi scoate în cale o tânără de care acesta se îndrăgosteşte orbeşte. Cherie îşi face loc în inima lui Eugen în puţinele zile petrecute împreună. Amintirea frumoasă a clipelor petrecute împreună este pătată, totul se prăbuşeşte când un eveniment nefericit din Paris rupe definitiv legătura cu Cherie. Gândurile negre îl macină, iar disperarea de a nu o mai vedea din nou pe iubită naşte in sufletul său obsesii şi tot felul de întrebări la care nu găseşte răspunsuri. Nu ştie cine e sau a fost Cherie, nu ştie dacă ceea ce trăieşte e real sau nu. Gândul de a se întoarce zi de zi în realitatea monotonă de la serviciu îl macină, iar in urma unor evenimente petrecute la locul de muncă îl fac nevoit să renunţe la postul de profesor şi astfel redescoperă pasiunea pentru pictură, în care se afundă pentru a evada.

În sufletul lui se dă permanent o luptă crâncenă, o luptă din care Eugen Simion se redescoperă zilnic, o luptă din care incet-încet descoperim mereu un alt om. Personajul principal este foarte bine conturat şi complex, mai ales prin stările şi sentimentele contradictorii care ţes intriga romanului. Dar cine este cu adevărat personajul nostru? Cherie este motivul principal prin care povestea se conturează? Sau secretele din viaţa personajului pavează drumul spre elucidarea misterului? Greu de răspuns, mai ales că autoarea a ales să insereze în roman mai multe cadre temporale cu care jonglează până la final.

Popasul clownului impresionează nu prin firul acţiunii, ci prin dinamica şi contradicţia stărilor interioare ale personajului. Totul se învărte în cerc, şi tocmai atunci când crezi ca ai găsit punctul sensibil, totul se năruie şi o iei de la capăt cu speranţa că de această dată poţi descurca firele şi le poţi lipi corect.

Editura Semne

Anul apariţiei: 2019

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *